Investiţii în derulare

RESTAURARE CETATEA CHIOARULUI
Rezumatul proiectului
a. Aplicant: Primăria Remetea Chioarului
b. Titlul proiectului: Cetatea Chioarului - punte de comunicare interetnică
c. Suma solicitată: 3713 USD
d. Durata proiectului: octombrie 2002 - martie 2003
e. Ce anume aţi dori să faceţi? În cadrul acestui proiect se doreşte intărirea cooperării interetnice prin rezolvarea unor probleme de interes comunitar.
f. De ce doriţi să faceţi acest lucru? Cetatea Chioarului este una din cele mai importante vestigii din zona. Ţinând cont de acest aspect considerăm important ca prin implicarea comunităţilor etnice în realizarea împreună a unor lucrări de interes comun pentru dezvoltarea comunei să se dezvolte relaţiile dintre acestea.
g. Cum doriţi să realizaţi ceea ce v-aţi propus? Ohiectivele propuse dorim a le realiza prin implicarea comunităţilor existente în cadrul comunei, respectiv română, maghiară şi rroma, în realizarea unor lucrări în comun la Cetatea Chioarului. De asemenea, se doreste promovarea valorilor existente, în cadrul tinerei generaţii a comunităţilor etnice prin organizarea de excursii la Cetatea Chioarului.
 

Prezentarea aplicantului
a. Aplicant: Primăria Remetea Chioarului
b. Tipul organizaţiei: administraţia publică locală
c. Date de înregistrare:funcţionează în baza Legii nr. 215/2001 - Legea Administraţiei Publice
J. Persoana care reprezinţă organizaţia: Buzdugan loan - primar. Consiliul de conducere este format din: Buzdugan loan - primar
Maxim loan - viceprimar
Responsabil proiect: Buzdugan loan
Adresa organizatiei:
Comuna Remetea Chioarului, nr. 80


Istoricul organizaţiei
Primăria Remetea Chioarului este implicată ca şi partener în proiectul "Armonizarea dezvoltării economice si planificării de mediu pentru turismul rural în Europa - EDEN 98". proiect implementat în România de către Consiliul Judeţean Maramureş ca şi partener principal şi avînd parteneri din Grecia, Suedia şi Ungaria. Acest proiect este finanţat de către programul ECOS OUVERTURE al Uniunii Eurnpene şi se derulează în perioada iulie 2000 - noiembrie 2002. Obiectivul principal al proiectului este de a dezvolta o metodologie pentru evaluarea economică, costurile privind dezvoltarea în condiţii de protecţie a mediului şi beneficiile în interesul publicului interesat în special pentru aceia a căror existenţă este determinată de dezvoltarea turismului în zone cu probleme privind protecţia mediului.
Un alt proiect în care este implicată comuna Remetea Chioarului este "Maramureşul străvechi într-o Europă nouă", proiect implementat de către Fundaţia CD/MM Maramureş şi finanţat de către programul PHARE EUROPA al Uniunii Europene. În cadrul acestui proiect, primăria Remetea Chioarului va crea un punct de informare privind dezvoltarea rurală precum şi programe de finanţare existente pentru dezvoltarea rurală. De asemenea, 5 persoane din cadrul comunei participă la cursuri de instruire privind managementul proiectelor. Acest proiect se derulează în anul 2002. Primăria a derulat şi derulează proiecte de infrastructură în cadrul comunităţii: adicţiuni de apă, gaz precum şi reabilitarea de drumuri, proiecte care se doresc pentru înbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor din comună.

 

Obiectivele proiectului:
Scopul proiectului: dezvoltarea şi întărirea relaţiilor interetnice în cadrul comunităţii prin participarea în comun la rezolvarea unor probleme de interes comunitar.
Obiectivele proiectului:
- Realizarea unor lucrări de amenajare la Cetatea Chioarului
- Realizarea unor materiale de Informare şi promovare a Cetăţii Chioarului
- Organizarea unor activităţi de informare / documentare la Cetatea Chioarului

 

Lista de activităţi
Pentru atingerea obiectivelor propuse, prin prezentul proiect se doreşte realizarea următoarelor activităţi:
A. I. Executarea unor lucrări de defrişare la Cetatea Chioarului
În cadrul acestei activităţi se vor realiza lucrări privind defrişarea vegetaţiei existente pe zidurile cetăţii precum şi în perimetrul acesteia. Grupul de lucru care vor efectua aceste lucrări va fi format din reprezentanţi ai comunităţilor etnice existente în cadrul comunei, scopul fiind o cunoaştere reciprocă mai bună.
A.2. Executarea de lucrări de amenajare trasee în cadrul Cetăţii Chioarului
După finalizarea lucrărilor de defrişare este necesară desfăşurarea unor lucrări de amenajare a unor elemente de protecţie precum şi amenajarea unor trasee pentru turişti în interiorul cetăţii. Aceste lucrări vor fi realizate de asemenea de un grup de lucru format din reprezentanţi ai celor trei comunităţi etnice existente în cadrul comunităţii.
A.3 Realizarea unor panouri informative
Se vor realiza unele panouri informative:
- la intrarea în cetate cu informaţii privind istoricul cetăţii
- de orientare pe traseul de acces la cetate din comună
A.4. Realizarea mini pliant de informare privind Cetatea Chioarului
Acest pliant va conţine date generale privind istoricul Cetăţii Chioarului precum şi imagini ale acesteia, pliant care va fi realizat bilingv, română-engleză.
A.5. Organizarea unor excursii tematice la Cetatea Chioarului.

 

În cadrul acestei activităţi se doreşte implicarea elevilor de diferite naţionalităţi care frecventează şcoala din comună cu scopul cunoaşterii mai bune între aceştia precum şi a istoriei localităţii şi în special a Cetăţii Chioarului. Aceasta se va realiza prin organizarea unor excursii la cetate împreună cu o persoană bună cunoscatoare a istoriei localităţii. Se vor organiza patru excursii în primavara anului 2003, la fiecare excursie dorim participarea a cel puţin 10 elevi.

 

Grupul tintă:
În cadrul acestui proiect vor fi implicate persoane din cadrul comunităţilor etnice existente în cadrul comunităţii, respectiv: româna, maghiară şi romă.

Rezultatele proiectului:
• o mai bună cunoaştere între membrii comunităţilor etnice
• punerea în valoare a unui important punct de atracţie turistică, respectiv Cetatea Chioarului
• realizarea unor materiale de informare şi promovare a Cetăţii Chioarului
• o mai bună cunoaştere de către tînăra generaţie a istoriei regiunii.

 

Indicatori de succes
• se vor defrişa 0,7 ha în perimetrul Cetăţii Chioarului
• se vor realiza trasee pentru vizitarea în siguranţă a cetăţii
• se vor realiza un panou de informare şi 5 panouri de orientare
• se vor realiza 1000 exemplare pliante de informare
• se vor organiza 5 excursii de informare pentu tînăra generaţie.

 

Persoanele implicate în cadrul proiectului:
• Buzdugan loan - primar al comunei Remetea Chioarului, va răspunde de toate activităţile privind implementarea proiectului
• Maxim loan - viceprimar al comunei Remetea Chioarului, asistent protect
• Ursu Traian - muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie Maramureş, consultant de specialitate
• Mihali Mirel - director adjunct Fundaţia CDIMM Maramureş, consultanţa de specialitate privind implementarea proiectului

 

Responsabilități:
Activitatea I: Executarea unor lucrări de defrişare la Cetatea Chioarului
Responsabil: Buzdugan loan
Persoane implicate: Maxim loan, Ursu Traian, 10 persoane din cadrul comunităţilor etnice pentru lucrări
Termen de realizare: LI -L2
Rezultate: defrişarea a 0,7ha aflat pe perimetrul Cetăţii Chioarului
Activitatea 2: Executarea de lucrări de amenajare trasee în cadrul Cetăţii Chioarului
Responsabil: Buzdugan loan
Persoane implicate: Maxim loan, Ursu Traian, 8 persoane din cadrul comunităţilor etnice pentru lucrări Termen de realizare: L2 - L3
Rezultate: amenajare trasee pentru turişti în vederea vizitării în siguranţă a cetăţii
Activitatea 3: Realizarea unor panouri informative
Responsabil: Maxim loan
Persoane implicate: Miliali Mirel, Ursu Traian, 2 persoane din cadrul comunei pentru lucrări de amplasare Termen de realizare: L2 - L4
Rezultate: 5 panouri de orientare vor fi amplasate începînd din centrul comunei pînă la cetate şi un panou informativ la intrarea în cetate
Activitatea 4: Realizarea unui pliant de informare privind Cetatea Chioarului
Responsabil: Mihali Mirel
Persoane implicate: Ursu Traian
Termen de realizare: L2 - L5
Rezultate: va fi reaiizat un pliant de informare privind Cetatea Chioarului şi care va fi multiplicat în 1000 ex.
Activitatea 5: Organizarea unor excursii tematice la Cetatea Chioarului
Responsabil: Buzdugan loan
Persoane implicate: Director şcoala Remetea Chioarului,
Profesor istorie, Ursu Traian
Termen de realizare: L5 - L6
Rezultate: vor fi organizate de către profesori de la şcoala generală 4 excursii de informare la Cetatea Chioarului cu cel puţin 40 elevi.

 

Colaboratori
Pentru buna desfăşurare a proiectului, Primăria Remetea Chioarului a contactat Muzeul Judeţean de Istorie Maramureş, care afost de acord pentru realizarea lucrărilor de amenajare la Cetatea Chiorului dat fiind importanţa acesteia pentru istoria regiunii şi a desemnat pe dl. Ursu Traian, muzeograf în cadrul muzeului pentru a participa activ la realizarea acestor lucrări pe perioada de desfăşurare a acestora. Dl. Ursu Traian s-a preocupat din anul 1976 de cecetări privind acest obiectiv.